4

• 2012 – 2019
Idealwine.com, Paris – Franța. În sânul companiei am dezvoltat o analiză aprofundată a pieței și a preferințelor consumatorilor. Acest context mi-a permis să mă afirm ca un specialist de rang înalt în selecția de vinuri pentru una dintre cele mai prestigioase case de licitații la nivel mondial.

• 2020 – Cheval Blanc, Courchevel – Franța
În calitate de ambasador al emblematicului Cheval Blanc, am interpretat esența și prestigiul acestui sanctuar al luxului. Lucrând cu o clientelă de elită prin simbolul Saint Emilion, care reprezintă nu doar un punct de referință în lumea ospitalității, ci și o promisiune a unei experiențe fără egal.

• 2022 – consultant HoReCa
În cadrul acestui proiect implementez strategii de promovare a gastronomiei, crescând astfel notorietatea și preferința pentru acestea în rândul restaurantelor și hotelurilor partenere.Totodată, dezvolt și conduc programe de formare pentru conceptele din ospitalitate.

© 2025 vinulfrancez.ro | Toate drepturile rezervate